ULCIORUL SFĂRÂMAT

de Heinrich von Kleist

Disecția unei justiții eșuate în farsă

În arhitectura conceptuală a stagiunii „Anatomia mașinăriei umane – un teatru cu ziduri împrumutate”, Teatrul Stela Popescu propune o nouă incursiune în mecanismele  vulnerabile ale societății. „Ulciorul Sfărâmat” de Heinrich von Kleist vine să consolideze identitatea acestui demers, chestionând însăși structura de rezistență a adevărului.

Spectacolul este o invitație de a privi dincolo de fațadele instituționale, într-o zonă în care „zidurile împrumutate” ale autorității ascund fisuri morale adânci. Ce se întâmplă atunci când judecătorul este, în secret, infractorul? Kleist ne oferă mai mult decât o anecdotă despre un vas spart, el construiește un studiu clinic al duplicității și al instinctului de conservare. Judecătorul Adam, prins în capcana propriei funcții, este forțat să prezideze o anchetă care duce, inevitabil, spre sine însuși.

Această întâmplare artistică stă, deopotrivă, sub semnul rigorii și al marilor întâlniri, fiind marcată de prezența și viziunea regizorală a lui Gelu Colceag. Un veritabil profesor al scenei românești, Colceag operează o „vivisecție” a textului clasic, extrăgându-i cinismul și actualitatea șocantă. Sub bagheta sa, comedia de moravuri devine o oglindă neliniștitoare, în care absurdul birocratic și corupția mică se împletesc într-un dans grotesc al subterfugiilor.

Universul vizual, imaginat de scenografa Ioana Pashca, plasează acțiunea într-o atmosferă densă, de inspirație flamandă. Trimiterea la pânzele lui Bruegel nu este întâmplătoare, scena devine o lume carnală, telurică, populată de o umanitate imperfectă, surprinsă în toată vitalitatea și derizoriul ei. Decorul funcționează ca un martor tăcut, un spațiu temporar – un „zid împrumutat” – care amplifică senzația de lume întoarsă pe dos, unde sacrul și profanul, legea și fărădelegea se confundă.

Vă invităm la o experiență teatrală lucidă. „Ulciorul sfărâmat” nu propune doar comicul de situație, ci un râs inteligent și amar, care sancționează derapajele unei lumi în care justiția riscă să devină o simplă piesă de decor. O demonstrație de teatru de artă despre fragilitatea reputațiilor și despre cât de greu este să rămâi integru când „mașinăria umană” este, prin definiție, defectă.

Distincții și festivaluri:

Cronici și apariții în presă: 

Alina Maer (agenda liternet, link) : În montarea de la Teatrul Stela Popescu, textul capătă o relevanță care nu are nevoie de actualizări artificiale: el se aude contemporan prin însăși structura lui. Justiția este luată bucată cu bucată, demontată, pusă „pe masă” și privită la lumină, ca un mecanism care ar trebui să funcționeze impecabil, dar care poate fi deturnat din interior.

Radu Preda (cronicardupăureche, link) : Textul lui Kleist s-ar fi pretat la nenumărate abordări, inclusiv foarte serioase/filosofice. Gelu Colceag a ales însă calea comediei apăsate, cu tușe groase pe alocuri și mult comic de situație, care s-a dovedit o variantă câștigătoare, dat fiind faptul că Pavlu livrează un personaj fabulos, iar decorul și costumele imaginate de Ioana Pashca sunt nu doar estetice, dar îndeplinesc un rol esențial al scenografiei: plasare în context.

Alina Tonigaru (vorbitorincii.ro, link) : Produs de Teatrul Stela Popescu și găzduit de Teatrul de Comedie, spectacolul Ulciorul sfărâmat după Heinrich von Kleist, în regia lui Gelu Colceag, reușește să transforme o farsă scrisă acum peste două secole într-o radiografie a prezentului […] Poate că asta e miza reală a spectacolului: nu doar să arate un judecător corupt, ci să întrebe ce face comunitatea când vede fisura. Tace? Râde? Sau începe, încet, să spună adevărul? La ”Ulciorul Sfărâmat” se râde, dar se râde amar.

Emil Călinescu (lateatru.eu, link) : Per total, oricum l-ați categorisi, Ulciorul sfărâmat este un spectacol excelent. Eu am râs mult la el, dar nu toți sunt ca mine. Unii îl vor privi, îl POT privi, doar la modul serios, lucru deloc greșit. Însă nu greșesc nici cei care îi vor judeca doar partea comică.

Nona Rapotan, (bookhub.ro) : Se râde mult la Ulciorul sfărâmat, în primul rând datorită textului, care se aude perfect,  Gelu Colceag care a avut grijă să decupeze momentele importante, astfel încât climaxul să se producă de la sine, firesc. S-a menținut aceeași linie, satirică, de la început până la sfârșit […] Un spectacol cate te binedispune, chiar dacă dispune la asocieri (involuntare) cu realitatea din România timpului prezent.