Cu „Dragostea celor trei portocale„ ne întoarcem la basm și încercăm să ardem crizele lumii prezente în ritul laic al teatrului pe o scenă modernă, în fața unui public prizonier în tehnologie și virtual. Oamenii au nevoie să-și oglindească în poveste propriile frici și lipsuri, au nevoie să râdă ca să le depășească, au nevoie să își dea jos măștile ca să (se) poată vedea.

Astenia, ipohondria, melancolia, bine cunoscutele tare ale secolului nostru, îl chinuie și pe prințul Tartaglia, fiul regelui Silvio. Pentru bolile sale greu de vindecat trebuie consultat un expert – Truffaldino, bufon de renume, căruia i se dă cea mai de seamă sarcină din regat: să readucă zâmbetul pe fața prințului întristat. Remediile nu sunt ușor de găsit nici în viață, nici în poveste și, ca totul să se complice, apare și un blestem. Restul e… poveste cu portocale fermecate, prințese adevărate, călătorii inițiatice și un final fericit cât se poate de previzibil.

În commedia dell’arte însă, determinanți sunt eroii. Măștile și întâmplările lor, în tușe groase cu iz de basm și poftă de râs, ne provoacă deopotrivă și pe noi să ne asumăm propriile trăiri în carnavalul vieții reale.