La 30 de ani împliniţi de la … Au pus cătuşe florilor, vizionarul spectacol prin care a contribuit major la reinventarea teatrului românesc, regizorul Alexander Hausvater continuă să fie un personaj fascinant prin originalitatea abordărilor conceptuale și estetice într-o lume a artelor caracterizată, din păcate mult prea frecvent, de mascarea lipsei de substanţă creativă prin asimilarea comodă a trendurilor postmoderniste și culturale pop(ulare), ale axiomelor corectitudinii politice și a subtextelor „ancorate” în banalul cotidian. Alexander Hausvater rămâne singular prin faptul că se adaptează şi nu se pliază ca individualitate la mediul în care evoluează, că pentru el “artistul materializează abstractul” și nu materializarea definește post factum abstractul. Iar asumarea e sesizabilă inclusiv în cele mai recente montări ale domniei sale de la Teatrul German de Stat din Timișoara și de la Teatrul Stela Popescu din București, Dumnezeul Kurt, și, respectiv, Barbă Albastră, dar și în cele trei volume de ficţiune pe care le-a lansat ca autor la finele lunii februarie la editura Integral, Penumbra, Aici, radio Eros și Dor călător. Plecând de la acestea, ne-am propus să aflăm cum se raportează Alexander Hausvater la lumea teatrului după trei decenii de la reluarea activităţii în România.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.