Eu cred că Teatrul este Miracol, este Mister, e o minunată Poveste! Sau, aşa ar trebui să fie…

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Ovidiu MiculescuSe împlinesc în curând 6 luni de când, Cristian Şofron este noul manager al Teatrului „Stela Popescu„. Era finalul unui an mai special pentru lumea artistică. Cum aţi găsit repertoriul şi orientarea teatrului când aţi venit?
Cristian Şofron: Plecând de la realitatea că teatrul nostru este unul foarte tânăr, cel mai tânăr Teatru din Bucureşti (poate chiar din ţară!), l-am găsit în pline „căutări”…! Da, îşi caută încă drumul, traseul, stilul, orientarea, locul în peisajul teatral românesc. Şi, ştiu că asta nu e deloc uşor. Am apreciat mare parte din spectacolele existente şi, rămânând constant cu principiul meu de a NU contesta ce au făcut directorii dinaintea mea (fapt ce se mai întâmplă, din păcate, la noi), le-am reluat în repetiţii şi le-am reprogramat pentru a fi jucate. Poate s-a observat că am „ieşit” mai mult cu ele, le-am jucat în mai multe oraşe, săli, pe lângă cele de la „sediul” nostru. Am pus în ghilimele sediu, pentru că, probabil multă lume, mulţi dintre spectatorii noştri nu ştiu că noi nu avem o „casă” a noastră, un sediu, o sală a noastră unde să ne desfăşurăm activitatea. De la birouri, săli de repetiţie şi, desigur, sala de spectacole. Noi suntem chiriaşii Palatului Naţional al Copiilor, închiriind aşadar, toate spaţiile pe care le-am amintit. Nu este o situaţie prea plăcută, dar, deocamdată, asta e! Sperăm, ne luptăm ca la un moment dat, să ne putem găsi, cu sprijinul autorităţilor, o casă a noastră. Bun, ca să revin, suntem încă în căutări, pentru a ne găsi drumul. Dar facem asta lucrând, muncind, repetând.

Le mulţumesc colegilor că mi-au înţeles gândurile, au fost lângă mine, şi au jucat toată vara

O.M.:Din ceea ce v-aţi propus, ce s-a putut pune în practică în această vară? Cum a funcţionat stagiunea estivală?
C.Ş.: Noi NU am închis stagiunea pe timpul verii! Am jucat destul de mult în sala în aer liber din Herăstrău, am jucat multişor în sala din Palatul Copiilor, am făcut ceva deplasări în afara Bucureştiului şi tot aşa. Am încercat să fim aproape de spectatorii noştri, chiar dacă afară erau 40 de grade. Am vrut să le fim aproape pentru că ştiam prin ce perioadă grea, stresantă, trec. Cred, de fapt am convingerea că nu am apreciat greşit şi le mulţumesc colegilor că mi-au înţeles gândurile, au fost lângă mine, şi au jucat toată vara, deşi… nici lor nu le era uşor şi ei treceau prin aceeaşi perioadă grea…

O.M.:Se apropie momentul primei premiere pe care o propuneţi publicului în mandatul dvs. Ce ne puteţi spune despre ea?
C.Ş.: Da. Mă bucur mult că am reuşit, chiar şi în această perioadă… austeră, să aduc la teatrul nostru unul dintre cei mai importanţi regizori, directori de scenă din România şi nu numai! Îl numesc aici pe minunatul Victor Ioan Frunză, care a acceptat să vină lângă mine, lângă noi, la acest nou „început”. Şi, doar prin acest gest, VIF mi-a (re)confirmat generozitatea lui şi apetitul pentru a umbla nu întotdeauna pe drumuri bătătorite, sigure, ci de a se aventura pe căi mai puţin umblate, de a merge şi pe drumul unei cercetări teatrale, poate… fără nume. Aşadar, Victor Ioan Frunză va monta un text extrem de special, de controversat, de dur, al lui Peter Shaffer, Equus, un text care de câte ori a fost montat a provocat controverse şi care se înscrie, cred eu, în zona de cercetare teatrală despre care vă vorbeam. A nu se înţelege că teatrul nostru va abandona zona de spectacole numite (nu prea ştiu de ce), „de public”. Sau pe cele pentru copii. Nu, vom încerca, ţinând cont şi de încorsetările bugetare, să producem şi comedii, spectacole pentru viitorii spectatori, să valorificăm talentul muzical al celor 7 (şapte) actori ai noştri şi zona de mişcare, dans a celor patru dansatori, balerini, pe care-i avem.

O.M.:Cum vor fi abordate următoarele luni din punctul de vedere al propunerilor repertoriale?
C.Ş.: Teatru BUN! Teatru la nivel de EXCELENŢĂ! Da şi nu mi-e teamă să folosesc aceste cuvinte. Asta-mi doresc pentru Teatrul Stela Popescu! Asta le-am propus colegilor de aici şi asta vom face! Desigur, îndeplinirea acestui deziderat depinde de muuulţi alţi factori, unii independenţi de voinţa noastră. Dar, noi asta ne propunem şi spre asta construim.

Nu trebuie să încercăm să „ne facem” că suntem personajul ci „să fim” personajul…

O.M.:Povestiţi-mi va rog despre cel mai dificil moment al carierei dumneavoastră profesionale. V-a marcat acesta parcursul ulterior?
C.Ş.: Nu prea ştiu ce să vă răspund… Dificil e fiecare drum, fiecare parcurs spre un rol, un personaj. Dar, aşa cum spun eu, este un „chin” minunat, care te face să iubeşti şi mai intens meseria asta… Da, am trecut şi prin situaţii dificile, când simţeam, ştiam că nu sunt pe un drum bun, că nu merg spre direcţia bună cu personajul… Aici, sigur, intervine simţul regizorului, care trebuie să te sprijine, să te îndrume, să-ţi dea orientarea pe care, de fapt, şi-o doreşte şi el. Îmi aduc aminte, în facultate, repetam un spectacol pe un text de Harold Pinter. Făceam, mă chinuiam, simţeam că nu e bine, dar… Nu ştiam ce şi cum să mai fac. A venit minunatul profesor Octavian Cotescu, s-a uitat puţin cum mă chinuiam eu şi cu flerul său minunat, cu căldura sa, cu talentul său (şi) pedagogic, m-a luat deoparte şi mi-a spus nu cred că mai mult de zece, poate douăzeci de cuvinte… Parcă mi s-a luat o ceaţă de pe ochi, minte, suflet. Totul părea acum atât de simplu şi normal! Ce profesor! Ce Om! Şi, da. M-a marcat, pentru că am înţeles şi încerc să aplic şi acum, că nu trebuie să încercăm să „ne facem” că suntem personajul ci „să fim” personajul…!

O.M.:Cum este Cristian Şofron în afara scenei, a ecranului, a profesiei? Există multe deosebiri, asemănări?
C.Ş.: Hmmm… Nu mi-a prea plăcut niciodată să vorbesc despre mine… De altfel, s-a observat că nu sunt o persoană mondenă. În sensul că, nici eu nici familia mea, nu ne afişăm când ieşim undeva, când facem ceva, chiar când realizăm ceva. Lăsăm pe alţii să aprecieze, dacă e de apreciat. N-am prea agreat ideea că un actor trebuie să fie obligatoriu în centrul atenţiei, super amuzant la petreceri, doar pentru că e actor. Avem doi copii minunaţi, am şi un grup de prieteni cu care mă întâlnesc destul de frecvent, ne simţim degajaţi împreună… Trăim…

  
Am avut şansa să cunosc de foarte timpuriu oameni deosebiţi, care mi-au marcat, cu siguranţă, traseul vieţii

O.M.:În spatele directorului de teatru se va afla întotdeauna actorul Cristian Şofron. Să folosim această ocazie pentru o privire retrospectivă asupra carierei actoriceşti a lui Cristian Şofron. Cu rolul Mihu dinToate pânzele sus!în regia lui Mircea Mureşan şiAtunci i-am condamnat pe toţi la moartea lui Sergiu NicolaescuInsula comorilorîn regia lui Sergiu Nicolaescu sauDoi ani de vacanţă (4 episoade), în regia lui Gilles Grangier şi multe altele, copilul, adolescentul, tânărul Cristian Şofron intra în lumea cinematografiei foarte devreme, în anii 70. Cum a apărut această oportunitate în viaţa lui Cristian Şofron?
C.Ş.: Da… destinul a fost bun cu mine… Am avut şansa să cunosc de foarte timpuriu oameni deosebiţi, care mi-au marcat, cu siguranţă, traseul vieţii. Ce să vă spun… Cât a însemnat pentru mine întâlnirea cu Sergiu Nicolaescu? Sau cu Amza Pellea? Sau cu Octavian Cotescu? Sau cu George Constantin? Şi cu atâţia alţii? Mi-e greu să o fac… Am să le rămân toată viaţa recunoscător şi am să sufăr când observ cum lumea, unii desigur, începe să-i uite, dacă nu i-a uitat deja… Pe la opt, nouă ani mergeam la cercul de teatru al Palatului Pionierilor, făceam fel şi fel de spectacole. Apoi am făcut destul de multe emisiuni la televiziunea de atunci. Probabil mai puţină lume ştie că eu am debutat în teatru. Pe la nouă ani am fost distribuit în două spectacole la Teatrul Nottara, unde director era Horia Lovinescu… Atunci i-am întâlnit pe George Constantin, Lucia Mureşan în O lună la ţară de Turgheniev, pe Alexandru Repan, Anda Caropol în Şi eu am fost în Arcadia de Horia Lovinescu… Ce actori, ce oameni, ce lume…


O.M.:Cum e să intri deja foarte cunoscut în Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale din Bucureşti, să înveţi la clasa lui Octavian Cotescu, după ce erai cunoscut pe marele ecran şi în televiziune?
C.Ş.: Absolut normal! N-am avut nicio problemă, m-am purtat absolut normal şi colegii au apreciat asta. Şansa unui profesor ca dl. Octavian Cotescu a contat enorm. Un actor, profesor, pedagog fantastic! A ştiut să ne trateze ca pe copiii dumnealui, atunci când trebuia şi să ne certe atunci când meritam. Şi cam meritam…

Eu cred cu tărie că un Actor Bun este BUN şi în teatru şi în film!

O.M.:Cariera de film a continuat în anii ’80 şi ’90, colaborând cu regizori precum Sergiu Nicolaescu, Mircea Mureşan, Nicolae Corjos, Stere Gulea, în coproducţii cu diferite studiouri din străinătate şi nu numai. Este atât de diferită abordarea filmului de cea a teatrului?
C.Ş.: Poate că am să deranjez, dar eu cred cu tărie că un Actor Bun este BUN şi în teatru şi în film! Şi sunt atâtea exemple… Să vi-l amintesc pe Ştefan Iordache doar, care era minunat pe scenă dar strălucea şi în film…? Sigur, sunt alte mijloace artistice, chiar şi tehnice, este o abordare diferită a personajului dacă ne gândim doar la faptul că pe film secvenţele sunt filmate fără cursivitate, te împuşcă la filmarea de azi şi mori peste o lună, în altă zi de filmare, pe când la teatru ai şansa să-ţi conduci personajul, în evoluţia lui, pe parcursul a două, trei ore.


O.M.:Cristian Şofron a jucat cel mai mult pe scena Teatrului Nottara. Care au fost întâlnirile memorabile de pe această scenă?
C.Ş.: Da, Teatrul Nottara rămâne teatrul meu de suflet, chiar dacă am avut ocazia să mă ataşez puternic şi de alte teatre, alte colective, alţi colegi actori şi nu numai. Aşa cum am amintit deja, am deschis ochii asupra lumii înconjurat de cei de acolo, de personalităţile lor, de umorul şi tristeţile lor. Îmi amintesc şi acum cele câteva întâlniri cu Horia Lovinescu… de uriaşa lui personalitate, de cum i se adresau cei din jur, cum îl priveau… şi mă gândesc… l-am cunoscut pe Horia Lovinescu…! Şi pe toţi ceilalţi!


Nu m-am gândit că aş putea conduce un teatru

O.M.:Când a apărut atracţia pentru o carieră în managementul cultural şi cum a evoluat această parte a activităţii dvs., luând în consideraţie perioadele relative lungi petrecute la conducerea Centrului Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu (2009-2015) şi Teatrului Odeon (2017-2021)?
C.Ş.: Da, viaţa e ciudată. Niciodată nu m-am gândit că aş putea conduce un teatru. Dar, acum ceva ani, cineva m-a întrebat dacă n-aş vrea să merg la Constanţa să preiau funcţia de director general artistic… M-am gândit mult. Acolo erau nişte probleme de organizare, colegii de acolo erau extrem de tensionaţi, m-au căutat şi ei, mi-au explicat, m-au rugat şi până la urmă am acceptat. Aşa a început aventura mea directorială. După ceva timp, exact la fel, cineva mi-a propus să preiau Casa de cultură Nicolae Bălcescu. Am zis Da şi în doar câţiva ani, acea Casă de cultură a devenit un pol cultural, teatral al Bucureştiului, de ce nu, al ţării. Fără să fie teatru, ci transformată în Centru cultural UNESCO, acolo au fost obţinute cele mai prestigioase premii, aprecieri, la mai toate festivalurile de teatru din ţară, UNITER, Sibiu şi toate celelalte. De regie, de cel mai bun spectacol, de scenografie, de interpretare, etc. Spun toate aste nu spre lauda mea, ci pentru a se vedea că se poate… Da, a fost o perioadă super-grea, dar a meritat. A urmat Odeonul, cu toate contorsiunile de acolo, cu care n-am avut nicio legătură. M-am prezentat la un concurs public (Atenţie! nu am fost singurul candidat), proiectul meu a fost declarat câştigător şi aşa am ajuns director la Teatrul Odeon. Consider că şi acolo intenţia mea de a face Teatru Bun a funcţionat destul de bine. A nu se uita că acolo am parcurs cea mai grea, cea mai dură perioadă a pandemiei, începutul acesteia, cu fricile şi angoasele ei. Le mulţumesc colegilor de la Odeon că au avut încredere în mine şi în propunerile mele şi am reuşit să trecem, împreună, peste acea perioadă groaznică. Şi, acum, Teatrul Stela Popescu! De la un teatru cu istoria, prestigiul, sala Teatrului Odeon, la un teatru super tânăr, dar, tocmai de aceea, super ofertant. O nouă provocare. Vă asigur că veţi mai auzi de noi, din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai de bine!

Nu sta lungit pe pământ. Pământul are puteri ascunse care intră în om cu multă viclenie…

O.M.:Există o replică dintr-un film sau o piesă de teatru care v-a marcat, pe care v-o amintiţi în anumite momente?
C.Ş.: Mintea, sufletul actorului sunt foarte ciudate… Îmi amintesc mirosuri de la filmări, gustul unor mâncăruri consumate din cazanul popotei soldaţilor pe unde filmam, vântul, briza mării de pe vasul Speranţa… Şi da: „Nu sta lungit pe pământ. Pământul are puteri ascunse, care intră-n om cu multă viclenie… „, spunea minunatul Amza Pellea pe la începutul filmului Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (Moartea lui Ipu). Mi-a rămas întipărită în minte această replică. Nu mă întrebaţi de ce…

  
Noi încercăm să ne păstrăm şi să de diversificăm publicul

O.M.:Ne apropiem de o nouă stagiune, în paralel, tema pandemiei, care ne însoţeşte în ultimii doi ani revenind în actualitate. Cum gândiţi, din perspectiva de director al Teatrului Stela Popescu, o posibilă revenire a constrângerilor în privinţa relaţiei cu publicul?
C.Ş.: Ar fi groaznic… Dar, din păcate, trebuie să ne gândim şi la această posibilitate. Deşi n-aş vrea… Până atunci noi încercăm să ne păstrăm şi să de diversificăm publicul. Trebuie să creştem, să facem performanţă, să semnalăm permanent şi puternic spectatorilor că suntem aici pentru ei şi că ne vom lupta pentru a le oferi lucruri de bună calitate. Putem face asta doar prin spectacole, Evenimente bune şi foarte bune. Asta facem acum. Ne gândim, analizăm, construim şi alte „forme” de teatru pentru o nedorită situaţie, dar… să sperăm că nu mai ajungem acolo.

O.M.:Cât de importantă este, în opinia dvs, influenţa acestei perioade predominant online a vieţii de spectacol în România? Cât se va putea face apel în continuare la aspectele online?
C.Ş.: Pentru mine Teatrul este emoţie! Contactul direct între actor şi spectator, acel „ceva” minunat ce se creează între cei doi participanţi la miracolul teatral, nu poate fi înlocuit cu mai nimic, indiferent de performanţele tehnice. Aşa cred eu. Ştiu, văd, există un curent care mă contrazice dar, eu rămân la părerea mea… Şi DA! Eu cred că Teatrul este Miracol, este Mister, e o minunată Poveste! Sau, aşa ar trebui să fie… Am dreptate…?

Despre noi

Teatrul Stela Popescu este instituție publică de cultură în subordinea Consiliului General al Municipiului București

Noutăți recente

Evenimente

Equus

 de Peter Shaffer ‖ Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză ‖ Scenografia: Adriana Grand ‖ Distribuția: George Costin,

VEZI DETALII »

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru

Sari la conținut