BILETE ONLINE:
Biletele online la evenimentele Teatrului Stela Popescu pot fi achiziționate pe teatrulstelapopescu.ro la tarifele autorizate prin HCGMB nr. 216/29.06.2021, fără alte comisioane sau taxe. În cazul anulării unui eveniment, suma este restituită integral clientului. Achiziționând bilete de pe teatrulstelapopescu.ro sunteți de acord cu termenii și condițiile de cumpărare care vă sunt prezentate în momentul efectuării tranzacției.
- Informații / achiziție bilete:
- E-Mail: [email protected]
Biletele online la evenimentele Teatrului Stela Popescu mai pot fi achiziționate și prin partenerii noștri principali – agenția de ticketing www.mystage.ro, dar și pe platforma www.iabilet.ro. Pentru utilizarea platformelor respective, aceste societăți adaugă diverse comisioane și taxe peste prețul biletelor de acces la Teatrul Stela Popescu. În cazul anulării unui eveniment, este restituită clientului exclusiv contravaloarea biletului, nu și celelalte taxe și comisioane percepute de comerciant. Achiziționând bilete de pe agențiile de ticketing reprezintă Teatrul Stela Popescu sunteți de acord cu termenii și condițiile de cumpărare care vă sunt prezentate în momentul efectuării tranzacției pe platformele respective.
Regulament de participare la spectacolele Teatrului Stela Popescu:
Biletele achiziționate se pot returna doar în cazuri excepționale (anularea sau reprogramarea spectacolului la o dată ulterioară, decalarea semnificativă a orei de începere a reprezentației sau înlocuirea spectacolului).
Din respect pentru artiști și pentru a evita situațiile neplăcute, vă rugăm să fiți punctuali și să nu folosiți telefoanele mobile pe durata desfășurării spectacolelor.
Sunt interzise în sala de spectacol: folosirea aparatelor de înregistrat audio sau video, consumul de mâncare, alcool, stupefiante.
Sunteți avertizați că există posibilitatea ca lumini puternice, lasere, fum sau zgomote puternice pot fi folosite în anumite producții.
Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la spectacol în scop promoțional. Spectatorii își cedează – prin participarea la eveniment – toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul evenimentului (sala de spectacol, foaier, ateliere).
Teatrul Stela Popescu își rezervă dreptul de a refuza accesul anumitor persoane în sălile de spectacole sau de a-i ruga să părăsească locația în cazul unui comportament neadecvat.
Persoane cu dizabilități
În conformitate cu prevederile articolului 21 din legea 448 / 2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Teatrul Stela Popescu alocă persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor lor locuri gratuite la spectacole în limita locurilor disponibile, cu programare în prealabil. Acordarea gratuităților, cât și accesul la spectacole se va face numai pe baza prezentării legitimației/certificatului în original care să ateste calitatea de persoană cu handicap, însoțite de actul de identitate. Pentru a oferi accessul la spectacole cât mai multor persoane cu dizabilități, Teatrul Stela Popescu limitează utilizarea gratuității în temeiul art 21 din legea 448/2006 la o singura vizionare per spectacol.