Dragostea Celor Trei Portocale

 

 

 

DRAGOSTEA CELOR TREI PORTOCALE

basm tragicomic după o schiță de Carlo Gozzi

adaptat de Carlotta Pansa și Michele Modesto Casarin

            Cu Dragostea celor trei portocale ne întoarcem la basm și aducem “teatrul copilăresc” al lui Gozzi, pe scenă. Poate părea desuetă încercarea de a aduna într-un basm toate crizele lumii prezente și de a le arde în ritul laic al teatrului, pe o scenă modernă, în fața unui public prizonier în tehnologie și virtual. Dar este un pariu pe care regizorul Michele Modesto Casarin și Teatrul Stela Popescu, deopotrivă, sunt dispuși să îl joace până la capăt.

Oamenii au nevoie să-și oglindească în poveste propriile frici și lipsuri, au nevoie să râdă ca să le depășească, au nevoie să își dea jos măștile ca să se poată vedea. Dar ca să ai acces la poveste trebuie să umanizezi fantasticul. Și cum poți umaniza fantasticul, dacă nu plecând de la cotidian? Astenia, ipohondria, melancolia, boli are secolului nostru, sunt bolile care îl chinuie și pe prințul Tartaglia, fiul regelui Silvio. Pentru bolile greu de vindecat trebuie consultat un expert. După îndelungi cercetări, Pantalone, Ministrul Regelui, decide că cel mai potrivit este Truffaldino, bufon de renume, căruia i se dă cea mai importantă sarcina din regat - să-l facă pe Tartaglia să zâmbească. Dar remediile nu sunt ușor de găsit nici în viață, nici în poveste și, ca totul să se complice, apare un blestem. Restul e ... poveste cu portocale fermecate, prințese adevărate și călătorii inițiatice. Finalul este ușor previzibil, dar în commedia dell’ arte importante sunt personajele în tușele lor exagerate și întâmplările pe care le trăiesc. 

Un rol foarte important în desfășurarea acțiunii îl au măștile cu implicațiile lor oculte, de transformare om-actor/personaj. Într-un substrat mai profund, Commedia dell’Arte ne provoacă pe toți să ne asumăm stările sufletești și să ne dezvăluim prin intermediul măștilor. Ele fac un arc peste timp pornind de la o simplă funcție ritualică și ajungând la una mult mai complexă – cea de dedublare în carnavalul vieții reale.

Un basm scris la Veneția în 2018, inspirat dintr-un basm antic scris de Carlo Gozzi tot la Veneția în 1761, inspirat dintr-un basm și mai de demult, “Cei Trei Cedri”, scris de Giovan Battista Basile în 1634: o serie de cutii chinezești infinite, din care rămâne plăcerea de a vedea și simți teatru.

 

Alături de regizorul Michele Modesto Casarin, echipa de creație a acestui spectacol îi reunește pe Licia Lucchese, scenograf și designer costume, Stefano Perocco di Meduna, maestru constructor de măști, Ioana Macarie, coregraf și Raul Kusak, compozitorul coloanei sonore.

 

 

 

PUBLIC RECOMANDAT: 10+

DURATĂ: 80 minute (fără pauză)

Palatul Național al Copiilor, Sala Mare

 

DISTRIBUȚIA:

Silvio, Regele de Cupă: Sorin Aurel Sandu
Tartaglia, Prinț moștenitor: Răzvan Teodorescu
Clarice, nepoata regelui: Ana Maria Ivan
Brighella, paj: Vlad Benescu
Truffaldino, lacheu: Adrian Ciobanu
Pantalone, primul ministru: Andrei Atabay / Cătălin Frăsinescu
Creonta, zmeoaică: Georgiana Vrațiu
Prințesa Margherita, prima portocală: Silvia Maurițiu
Prințesa Gelsomina, a doua portocală: Ioana Lixăndroaia
Prințesa Althea, a treia portocală: Ioana Rufu
Bătrâna ghicitoare: Manuela Hărăbor
Țăranul:  Sorin Aurel Sandu
Spălătoreasa: Georgiana Vrațiu
Cerșetorul: Andrei Atabay / Cătălin Frăsinescu
Brutărița: Lavinia Cosma
Câinele: Andrei Dogaru
Poarta: Ioana Lixăndroaia și Ioana Rufu
Șoarecele:  Silvia Maurițiu
Pulcinella Domatore: Ioana Lixandroaia
Pulcinella Leone: Silvia Maurițiu
Pulcinella Gondola: Andrei Dogaru
Pulcinella Gondola: Lavinia Cosma
Pulcinella Torero: Georgiana Vrațiu
Pulcinella Toro: Alexandra Stroe
Corul: Lavinia Cosma, Georgiana Vrațiu, Ioana Lixăndroaia, Silvia Maurițiu, Ioana Rufu, Andrei Dogaru.

 

 

 

 

 

Autor   Carlo Gozzi
icon-regie  Regia: Michele Modesto Casarin
Scenografia: Licia Lucchese
 Muzica: Raul Kusak

 Durata spectacolului: 1 h 20 min
 Data premierei: 05.10.2018

 Recomandare: 10+

 Coregrafie:  Ioana Macarie

PROGRAM SPECTACOL