Alexandra Dogaru

Alexandra Dogaru

– Dansator –

Și-a încheiat Studiile de Balet la Liceul de Coregrafie “Floria Capsalli” și apoi a absolvit Universitatea de Arta Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”, secția Coregrafie la clasa prof. univ. Raluca Ianegic. Masterul în Management educațional l-a urmat la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”.

Și-a început activitatea la Opera Națională din București continuând timp de 9 ani la Opera Comică pentru copii. Câteva dintre spectacolele în care a dansat roluri solistice  sunt: Fetița cu chibrituri, Pygmalion, Oblio, Frumoasa din pădurea adormită, Peter Pan, Don Quijote, Mirandolina, Cenușăreasa și Hapciu în Re Major.

În prezent este Profesor de Balet și Dans Modern la Școala de Balet, Dans Modern, Actorie și Muzică DansAct Studio.

La Teatrul Stela Popescu o puteți vedea în rolurile: Țup în spectacolul pentru copii Lampio și grăuntele de lumină de Victoria Pătrașcu (regia Tony Adam), Sora Vitregă în spectacolul pentru copii Revolta poveștilor de Sînziana Popescu (regia Tony Adam), Floare în spectacolul Micul Prinț după Antoine de Saint Exupèry (regia Ioana Macarie), Înger în spectacolul Hoțul de mărgăritare de Valeriu Anania (regia Amalia Ciolan), Mimi în spectacolul Femeia, eterna poveste de Ema Stere (regia Atilla Vizauer) și Jucător în spectacolul Barbă albastră după Max Frisch (regia Alexander Hausvater).

La Teatrul Stela Popescu poate fi urmărită în:

Sari la conținut