Actrița Manuela Hărăbor un interviu de Oltea Şerban-Pârâu

"Am învăţat să iau fiecare zi de la Dumnezeu ca pe un dar, indiferent de ce se întâmplă în jurul meu"

Oltea Şerban-Pârâu: Trecem printr-o perioadă fără precedent, în care actorul sau muzicianul - nu numai în România, ci peste tot, de pe Broadway până la Opera din Paris, din teatrul independent, până la marile scene ale lumii - se află în imposibilitatea de a apărea în faţa publicului său pentru o perioadă mai lungă, din cauza interdicţiilor generate de pandemia care a blocat viaţa publică peste tot. Cum trăieşte actriţa Manuela Hărăbor această perioadă?
Manuela Hărăbor: Trăiesc cum trăieşte fiecare român. Acasă, cu familia mea. Profesional, îmi continui activitatea înregistrând săptămânal texte pentru activitatea online a teatrelor la care sunt angajată. În primul rând pentru a ţine legătura cu publicul. În al doilea rând, pentru a alina, pe cât posibil, singurătatea multor oameni. Şi nu în ultimul rând, ca exerciţiu absolut necesar fiecărui actor, care are nevoie zilnic de antrenament. În acelaşi timp, mă bucur că petrec foarte mult timp cu băiatul meu, mă bucur că am avut timp să fac atâtea lucruri acasă la care nici măcar nu speram în alte condiţii. Am zugrăvit singură terasa, am plantat flori şi mi-am amenajat un colţ de rai în grădina mea suspendată de la etajul 8.

 


O.Ş.-P.: Cum credeţi că vor parcurge actorii, muzicienii, în general... această perioadă?
M.H.: Fiecare după felul său de a fi. Unii cu bucurie şi cu speranţă, alţii cu nefericire şi frustrări. Unii antrenându-se zilnic, alţii doar visând la ziua în care se vor redeschide teatrele. Eu am învăţat să iau fiecare zi de la Dumnezeu ca pe un dar, indiferent de ce se întâmplă în jurul meu, şi să fac în aşa fel încât fiecare zi să fie câştigată.

O.Ş.-P.: În altă ordine de idei, cum credeţi că ar trebui să se poziţioneze opinia publică în relaţia cu artiştii?
M.H.: Sper că această perioadă în care publicul a fost despărţit de spectacole să fie una benefică şi atunci când se vor redeschide teatrele să vină în număr cât mai mare. Până atunci, dacă îşi iubesc artiştii, să îi urmărească online.

O.Ş.-P.: Ce faceţi la Teatrul Stela Popescu pentru a rămâne alături de public?
M.H.: Derulăm două proiecte foarte frumoase, unul adresat copiilor, intitulat "O fabulă pe zi" şi celălalt adresat adulţilor, "Lecturi din carantină". Două proiecte cu foarte mare vizibilitate online, dovadă că publicul este viu şi avid de manifestări culturale. În fiecare zi actorii teatrului îşi dau întâlnire cu publicul mic de la ora 17 şi cu ceilalţi de la ora 20. Pe pagina de facebook, pe instagramul şi canalul de youtube al teatrului.

https://atelier.liternet.ro/articol/21866/Oltea-Serban-Parau-Manuela-Harabor/Am-invatat-sa-iau-fiecare-zi-de-la-Dumnezeu-ca-pe-un-dar-indiferent-de-ce-se-intampla-in-jurul-meu.html

O.Ş.-P.: Oare acest transfer masiv în online a activităţii artistice din Europa şi America va afecta consumul de cultură live ulterior, după mult dorita revenire la normal?
M.H.: Sper că nu. Dar acest experiment, mai mult sau mai puţin voit, demonstrează că online-ul funcţionează independent de manifestarea culturală dintr-o sală de spectacol. Şi cred că ar trebui continuat şi după ridicarea restricţiilor. Evident, folosind o formulă specifică şi alegând subiecte potrivite pentru acest tip de activitate.


O.Ş.-P.: Este o perioadă potrivită pentru priviri retrospective, pentru a ajunge la spectacolele în care jucaţi în această perioadă. Nu putem să nu ne amintim de faptul că imaginea Manuelei Hărăbor în Pădureanca în regia lui Nicolae Mărgineanu este o amintire foarte pregnantă pentru iubitorii cinematografului românesc. Ce semnificaţie a avut acel moment pentru cariera dvs?
M.H.: Pot spune cu mâna pe inimă că Pădureanca a reprezentat zborul meu în această profesie. O şansă pe care nu mulţi actori au avut-o la început de drum. Dincolo de complexitatea rolului, a fost şansa mea de a învăţa de la unii dintre cei mai mari actori ai timpului respectiv. Şi de a le face faţă şi de a nu-i încurca sau de a-i ruşina, având în vedere că eram doar o adolescentă de 18 ani, fără experienţă.

O.Ş.-P.: Înaintea acestei perioade a fost epoca Manuela Hărăbor - copilul-actor, cu roluri în VeronicaVeronica se întoarce, Mama... Când v-aţi hotărât să deveniţi actriţă?
M.H.: Vorba cântecului, "Am vrut să fiu actriţă de când aveam trei ani!" Datorită tatălui meu, care lucra la Studioul de Film de la Buftea ca sculptor-machetist, m-am întâlnit cu cinematografia de mică şi m-am îndrăgostit iremediabil de cinema. Toată copilăria mi-am petrecut-o între atelierul tatălui meu şi platoul de filmare. Era oricum evident că ăsta va fi drumul pe care voi merge, chiar dacă au existat şi perioade, destul de scurte, când aş fi vrut să fac altceva. Dar momentul decisiv a fost întâlnirea cu Mircea Veroiu, pe când aveam 16 ani şi am fost chemată pentru o probă de filmare la AdelaMi-a spus că aş fi perfectă pentru rol, dar că lui îi este frică să lucreze cu copii. Şi atunci mi-am jurat că voi face această meserie şi că atunci când voi creşte mare, voi lucra cu el. Era un regizor pe care îl apreciam foarte mult şi doi ani mai tarziu când a rămas în Italia, imediat după premiera filmului, am suferit enorm.

O.Ş.-P.: Personalităţile profesiorilor de la UNATC - Mircea Albulescu şi Adrian Pintea - v-au influenţat?
M.H.: Adrian Pintea a fost primul meu pedagog de teatru, în timpul filmărilor de la Pădureanca. De la el am învăţat ABC-ul meseriei. Ţin minte că domnul Nicolae Mărgineanu m-a "dat" pe mâinile lui înainte de începerea filmărilor şi timp de două săptămâni am parcurs fiecare secvenţă, fiecare replică, învăţând cum să rostesc, cum să privesc, cum să tac. Apoi, un an mai târziu, am avut şansa de a fi admisă la IATC la clasa de actorie a lui Mircea Albulescu şi, ironia sorţii, în anul trei de facultate Adrian Pintea s-a alăturat ca profesor asistent. Să trăieşti în umbra acestor doi imenşi actori a fost şansa generaţiei noastre. Şi astăzi mă surprind în timpul repetiţiilor sau chiar în timpul spectacolelor că reacţionez ca şi când aş urma una din indicaţiile date de ei.


O.Ş.-P.: Care dintre filmele în care aţi jucat sunt cele mai importante pentru cariera dvs?
M.H.: Toate îmi sunt dragi, la toate am lucrat cu drag şi toate cred că mi-au adus ceva benefic în carieră. Evident că pe primul loc e Pădureanca. Un alt film la care ţin enorm este Secretul armei... secrete datorită întâlnirii cu un mare regizor, Alexandru Tatos. Şi pentru că e primul rol de comedie pe care l-am făcut.

O.Ş.-P.: Teatrul Mic, Teatrul Stela Popescu, Circul de Stat. A existat o perioadă destul de lungă în care aţi apărut în arena circului. Ce are special această lume?
M.H.: Profesionalism la cel mai înalt nivel. Antrenament până la epuizare. Un artist de circ nu are voie să rateze nici o repetiţie sau să repete "la rece", pentru că îşi pune viaţa în joc. De la ei am învăţat că nu e permis niciodată să ieşi pe scenă fără o concentrare maximă. În plus, la circ am învăţat să joc pentru copii, care formează un public necruţător. Te taxează imediat cu o inocenţă debordantă, trebuie să fii mereu ''în priză" pentru a le capta şi menţine atenţia. Mai este şi Teatrul Naţional Timişoara, unde am debutat după absolvire şi Teatrul de Comedie, înainte de plecarea mea din ţară în anul 1995. Dar experienţa cu Circul Varietee Globus, căci aşa se numea în perioada în care am colaborat acolo, a fost unică. Ca de altfel şi lumea circului.

O.Ş.-P.: La Teatrul Stela Popescu apăreţi în mai multe spectacole pentru copii. Cum vă simţiţi în relaţia cu acest public?
M.H.: Ce spuneam înainte. Să joci pentru copii este un exerciţiu formidabil pentru actori. Este ca o şedinţă de rejuvenare, dacă vrei. Te întorci mereu la primii ani din şcoala de teatru. În plus, spectacolul Revolta poveştilor are şi un mesaj extraordinar într-o lume în care copiii nu mai sunt îndemnaţi să citească.


O.Ş.-P.: La Teatrul Mic, în 2018 aţi intrat în rolul Anna în Familia Jeleznovadaptare după Vassa Jeleznova de Maxim Gorki. Este un alt tip de repetoriu...
M.H.: Ce îşi poate dori mai mult un actor? Să poţi schimba registrul de cât mai multe ori. Anna este un rol pe care îl iubesc foarte mult, pentru că mi-a dat şansa să lucrez mult pe gând. Din scriitură, rolul nu are foarte multe replici, dar este aproape tot timpul în scenă şi în relaţie cu toate celelalte personaje. Mi-am construit biografia personajului cu foarte multă atenţie şi foarte multă grijă la detalii, astfel că intensitatea trăirilor de-a lungul întregului spectacol este maximă.

O.Ş.-P.: Un mesaj optimist pentru comunitatea artistică din partea Manuelei Hărăbor, în această perioadă.
M.H.: Profesorul meu Mircea Albulescu avea o vorbă. Ne spunea că fiecare dintre noi suntem ca nişte bucăţi de marmură. Şi că dălţile sunt mijloacele noastre de care trebuie să avem grijă, să le ascuţim - a se citi antrenăm - permanent, că cine ştie când vom avea nevoie de ele. Să nu pierdem nici o zi din această perioadă, să ne pregătim în fiecare zi ca pentru întâlnirea cu spectatorii. Pentru că într-o zi ne vom întoarce la teatru.

https://atelier.liternet.ro/articol/21866/Oltea-Serban-Parau-Manuela-Harabor/Am-invatat-sa-iau-fiecare-zi-de-la-Dumnezeu-ca-pe-un-dar-indiferent-de-ce-se-intampla-in-jurul-meu.html